La ora de Viață (2)

Avusesem în plan, astăzi, curățenia de Crăciun, că tot a fost Ioana plecată câteva ore la bunici, însă am aflat că e zi de sărbătoare și am lasat să curgă lin momentul pentru odihnă. Un fotoliu, o cafea, o muzică…Read more
wave

La ora de Viaţă

Am văzut că vine o perioadă, în viaţa fiecăruia, când doare până şi trezirea, când ne întoarcem la lipsa de sens şi lipsa de perspectivă, când totul în jur nu are culoare şi nu are decenţă, când absenţa direcţiei şi…Read more
wave

Ondina sau Despre căutări

Ziua-şi adapă-n crepuscul oftatul, Iar vânul trezeşte pădurea străjer. Câmpia întinsă-mi devine iatacul Şi lanţuri de dor mă ţin prizonier. Plutesc licurici printre fire de iarbă, Tăcerea dansează în cântec de greier Iar focul, în mine, începe să fiarbă. Mi-s…Read more
wave

Sigur vrei copii?

La început, chiar îți dorești să fii mamă. Nu prea știi ce înseamnă asta cu adevărat, pentru că informațiile pe care le deții vin mai mult din fotografiile clasice cu mama alăptând fericită, într-o lumină caldă, care îi dă acea…Read more
wave

Cioburi de oglindă

Momentele grele pe care le traversam au menirea de a ne schimba? Nici acum nu știu dacă e o regula valabila pentru toți… știu doar că ar trebui ca fiecare final de an să ne pună în fața unei oglinzi,…Read more
wave

Apusul grăbit al lui “festina lente”

În adolescență eram îndrăgostită de Thomas Hardy. I-am devorat cărțile deși, atunci când citeam despre personajele lui masculine, aflate în jurul vârstei de 30-35 de ani, mi se părea că citesc despre bărbați mult prea bătrâni și parcă vârsta lor…Read more
wave

Rătăciri

Sunt momente în care viața te plesnește. Sau, cel puțin, așa percepem noi lucrurile…și suntem convinși de lipsa norocului, de pedepse divine, de plăți care au stat în așteptare, de nedreptăți sau de existența unei lecții date într-un limbaj mai…Read more
wave

Nu poți iubi cu adevărat, fără a respecta

Ok…nu vreau să alunec în derizoriu. Blogul acesta este una dintre jucăriile preferate ale vieții mele de semi-adult. L-am umplut cu vise, cu gânduri și întrebări amprentate de fiecare etapă parcursă în ultimii ani, fără să mă întreb dacă ceea…Read more
wave

Ceilalți nu dor

Ceilalți nu dor. N-au cum. Gesturile lor sunt doar gesturi. Cerințele lor sunt doar cerințe. De fapt, când doare gestul celor apropiați noua, doare, de fapt, partea din noi care răspunde gestului. Care contracarează sau se supune. Care se revoltă…Read more
wave

Ce ne definește ca femei?

  Mulţi ar spune că eleganţa şi stilul. Alte voci ar spune că forţa cu care noi reuşim să fim mame, soţii şi fiice, în acelaşi timp. Ar mai fi şi opinii care susţin că educaţia, atitudinea, feminitatea, capacitatea de…Read more
wave

Oamenii săgeți

M-am jucat într-o zi cu reprezentările, imaginându-mi că oamenii sunt săgeți. Ce ploaie de direcții! Abia atunci mi-a venit ideea: este foarte posibil ca fiecare dintre noi să avem propria axă pe care ne desfășurăm viața, iar aceasta să nu…Read more
wave

FAST FOOD sau FAST LOVE

Mâncăm pe apucate. Am uitat și plăcerea de a ne savura liniștiți cafeaua, dimineața. Rareori ne mai îmbie mirosul acestei licori magice, răspândit în toată casa și sărim tot mai des peste ritualul fierberii ei in ibric, preferând, mai degrabă,…Read more
wave

Din sălbăticie: Coțofenele.

Când coțofenele se urcă pe bivoli……încep să privească lumea din vârful cornului pe care stau, cu grandomanie supremă, uitând că pentru privilegiul respectiv trebuie să scarmene toată blana. …devin tot mai agasante, cu țipăt de modistă supusă efortului, pentru a…Read more
wave

Oamenii oglindă

 Revin la metafora aceasta…cum că oamenii sunt ca oglinzile. Întotdeauna am vrut să stau în preajma acelor oameni care, doar privindu-mă, aveau puterea de a mă face să vreau să fiu mai mult. Exact ca acele oglinzi care te arată…Read more
wave

Share your moments

# xpeedstudio